Arhivă | Noiembrie 2010

UNIVERSUL MEU – Expoziție de hărți geografice și numismatică


Această prezentare necesită JavaScript.

Astăzi, 19 noiembrie 2010, la Secția pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea, am vernisat expoziția de hărți și colecția de numismatică, a cititorului nostru Cristian Cazacu, elev în clasa a VI-a B, la Școala ”Anghel Saligny” Focșani.

Cristian a descoperit geografia, plecând de la studiul unor manuale. A aflat singur și repede ce este globul pământesc, ce conține planeta, apoi unde se integrează ea, sistemul solar, galaxiile, găurile negre, și toate ”necunoscutele” spațiului. A strâns mai multe dosare cu imagini ale acestora, de care nu se poate despărți. La început a desenat hărți mici, apoi a trecut la cele mărite, începând cu sufletul pasiunii lui – SUA și trecând apoi prin toate colțurile lumii.

În prezența familiei, a colegilor și prietenilor, a doamnei directoare a școlii unde învață, a doamnei diriginte, a domnilor profesori și, desigur, a bibliotecarilor, Cristian ne-a arătat ce înseamnă modestia, talentul și pasiunea, ținând cu profesionalism, o adevărată lecție de geografie. Ne-a prezentat cu mândrie fiecare hartă și momentul în care a fost desenată, plimbându-ne prin lume, odată cu cele 17 hărți foarte exact cartografiate. Ne-a vorbit cu pasiune despre colecția lui de bancnote și monede, strânsă în doar trei ani – 50 de bancnote și 300 de monede din multe țări ale lumii (cea mai veche monedă fiind una daco – romană, din sec. 1 î. Hr., monede din argint și din aur, sau chiar o colecție completă a monedelor românești  între 1912 și 2010, cea mai veche bancnotă fiind din 1940).

La doar 12 ani ai săi a dovedit tuturor celor prezenți că, nu anii pe care îi avem contează, ci dăruirea și încrederea că putem să ne urmăm visul, oricât de greu ar fi. Iar când ai și susținerea părinților, a prietenilor, a școlii și, nu în ultimul rând, a bibliotecii, parcă visul se realizează mai ușor, mai frumos și este mai lesne de realizat.

Felicitări Cristian! Pentru talentul și pentru dragostea pe care o așterni în fiecare hartă și  în fiecare călătorie imaginară în UNIVERSUL TĂU magic!

Mulțumesc pentru că ai ales BIBLIOTECA să fie locul, în care ai arătat lumii, minunea de a fi copil, bucuria de a fi alături de cei dragi și dorința de a fi cel mai bun!

                            Margareta Tătăruș

Coordonator Secția pentru Copii și Tineret 

a Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea

Anunțuri

3, 2, 1… START BIBLIONET în Vrancea!


Luni 8 noiembrie 2010 se dă STARTUL programului Biblionet-lumea în biblioteca mea şi în judeţul Vrancea!

Programul Biblionet – lumea în biblioteca mea este finanţat de Fundaţia Bill & Melinda Gates şi este implementat în România de Fundaţia IREX. Programul are ca scop dezvoltarea unui sistem modern de biblioteci publice în România şi este un parteneriat între IREX, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Fundaţia EOS (Educating for an Open Society), Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi bibliotecile publice româneşti.

Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea are deosebita onoare şi plăcere de a vă invita la deschiderea Centrului de Formare a bibliotecarilor vrânceni, dotat cu echipamente IT donate de IREX, în cadrul programului Biblionet, luni 8 noiembrie 2010, la ora 12.00 la Secţia pentru Copii şi Tineret din Focşani,  str. Nicolae Titulescu nr.12.

Centrul de formare profesională vizează pregătirea bibliotecarilor vrânceni prin cursuri gratuite de utilizare a calculatorului şi de gestionare a bibliotecilor, ca mijloc de informare, educaţie şi adaptare a noilor tehnologii la nevoile comunităţii. Donaţia de echipamente cuprinde 11 laptop-uri, 1 router wireless, 1 video proiector, 1 imprimantă, 1 scanner, licenţe pentru sistemele de operare şi, bineînţeles, cursurile şi materialele de curs.

Din judeţul Vrancea au intrat în acest program Bibliotecile Municipale şi Orăşeneşti din Adjud, Odobeşti, Panciu, Mărăşeşti şi Bibliotecile Comunale din Bogheşti, Bordeşti, Broşteni,  Cîrligele, Dumbrăveni, Homocea, Jariştea, Măicăneşti, Năruja, Popeşti, Răcoasa, Soveja, Tîmboieşti, localităţi care vor beneficia de un nou serviciu de bibliotecă ce promovează accesul liber şi gratuit la informaţie prin intermediul Internetului.

Le doresc succes tuturor bibliotecarilor intraţi în acest program şi sunt convinsă că vom face lucruri frumoase şi inedite împreună, pentru comunitatea vrânceană!