VRANCEA între LEGENDĂ și INTERNET!


Cu ocazia Târgului de Carte de la Focșani, ediția a VII-a, 6-8 octombrie 2011 organizat de Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea la Teatrul Municipal ”Mr. Gh. Pastia” din Focșani, bibliotecarele Secției pentru Copii și Tineret au realizat o expoziție inedită, care și-a dorit să le transmită celor care au trecut în această perioadă pragul bibliotecii, faptul că avem extraordinare tradiții și obiceiuri în Vrancea. Obiectele tradiționale au fost împletite cu lecturi și cărți ale scriitorilor vrânceni, dar și cu noile tehnologii – laptop, video proiector, Ipad și Iphone, MP3 Player sau ramă foto – instrumente prin care a u fost puse în valoare tot tradițiile și obiceiurile vrâncene.

Credem noi că toate aceste ”instrumente” – CARTEA, DESENUL, NOILE TEHNOLOGII și OMUL pot duce mai departe și face cunoscut ceea ce ne definește:  cine am fost, suntem și cine putem deveni.

Exponatele ne-au fost puse la dispoziție de dna bibliotecară Adriana Bratie, de la Biblioteca din comuna Năruja, de utilizatoarele bibliotecii noastre Cărbunaru Maricica, din comuna Nereju, de dna Monica Manolache din Focșani și de bibliotecarele Margareta Tătăruș, Ada Roxana Făcăoaru, Cătălina Pleșcan, Rodica Taftă și Mariana Chirilă. Manechinele ne-au fost împrumutate de Magazinul Romarta din Focșani. Desenele au foat realizate de colega noastră bibliotecara Ada-Roxana Făcăoaru.

Pentru a vă bucura ochiul și sufletul priviți filmul realizat dar și fotografiile expoziției:

Galerie foto:

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s