Arhive etichetă | Parteneriate

Jurnal de bibliotecă ”altfel” – Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii


22Marți, 2 aprilie 2013

Chiar dacă pentru mulți pare o zi ca orice alta (asta dacă nu-și serbează ziua de naștere!), pentru toți copii lumii este o zi ALTFEL. Este ziua când, la loc de sărbătoare se află cartea pentru copii.

I-am întrebat astăzi pe cei 100 de copii care au trecut pragul bibliotecii noastre ”de ce ar trebui CARTEA să aibă o zi de naștere?” iar răspunsurile mi-au încălzit sufletul. ”Pentru că are cele mai frumoase personaje, pentru că are multe poze, pentru că are prinți și prințese, pentru că e pentru noi, copii și dacă noi avem o zi de naștere, de ce să nu aibă și cartea?…”

Răspunsuri au fost multe și aș fi vrut să pot surprinde în cuvintele scrise sau în fotografiile de mai jos și acele sunete scoase de cei mici, atunci când explorau biblioteca sau zecile de enciclopedii pentru copii, cărțile în relief sau cu diafilme, cărțile care se transformă în casa lui Moș Crăciun sau au ferestre, uși și zeci de surprize ascunse între coperte…

Sunetele scoase de ei ar putea fi un medicament pentru sufletul oricărui adult. A fost o ”simfonie a primăverii” pe note de ”Wow!” iar dacă m-aș pricepe, aș compune o melodie cu toți acei de ”Wow!” spuși pe multe voci, cu intensități diferite, după cum descopereau câte ceva în cărți și cu o tonalitate care l-ar fermeca până și pe Vivaldi.

Copiii s-au împrietenit repede cu Veverița Rița și Broscuța Oachi, care i-au însoțit în toată experiența lor din bibliotecă. Până și părinții care îi însoțeau, zâmbeau în colțul gurii, cu nostalgie…

33

Ei bine, cele două prietene bune (Rița și Oachi, desigur) le-au prezentat copiilor biblioteca, au povestit foarte mult, s-au jucat împreună, le-au citit povești, i-au ascultat spunând poezii de primăvară și cântecele, le-au pus și filmulețe și au ajuns să se certe nițel (între ele) neștiind P1140741care a fost mai grozavă. Copii le-au convins că, împreună fac o echipă grozavă și că le iubesc deopotrivă.

În felul acesta am mai scris în jurnalul nostru de bibliotecă noi pagini de poveste. Încă 100 de copii au găsit drumul către locul în care cărțile prind viață, unde personajele de poveste stau la taclale cu ei, unde Moș Crăciun îi veghează, din căsuța lui specială, și le va dărui de Crăciun și câte o carte (că prea le plac celor mici cărțile…). Ați ghicit deja ce loc este acesta, nu?

Cine au fost copii de astăzi care au făcut popas în BIBLIOTECĂ? Au fost preșcolari de la Grădinița din comuna Popești, județul Vrancea (însoțiți de doamnele educatoare și părinți), elevii clasei a II-a A de la Școala nr. 7 din Focșani și toți preșcolarii Grădiniței nr. 6 din Focșani (tot cu doamnele educatoare și câțiva părinți inimoși).

Și acum (pentru că e musai să vă lămuresc) haideți să spun și de unde vine această zi aniversară.

ZIUA INTERNAŢIONALĂ A CĂRŢILOR PENTRU COPII, marcată anual pe 2 aprilie, este prilejul ideal pentru promovarea literaturii pentru copii şi pentru stimularea dorinţei de lectură a celor mai mici cititori.

ZIUA INTERNAŢIONALĂ A CĂRŢILOR PENTRU COPII a fost iniţiată în 1967 și această data nu a fost aleasă întâmplător ca sărbătoare a cărţilor pentru copii. Ea coincide cu ziua de naştere a celui mai îndrăgit autor de basme, HANS CHRISTIAN ANDERSEN,  născut la 2 aprilie 1805, la Odense, în Danemarca și a cărui povești au făcut înconjurul lumii, al imaginației și al copilăriei. În fiecare zi.

Ș-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea…

GALERIE FOTO:

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

PREA REBEL SĂ FII CONDUS


 

PrintCampania naţională de prevenire a consumului de droguri PREA REBEL SĂ FII CONDUS este derulată de Agenţia Naţională Antidorg și în județul Vrancea, prin intermediul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog.

Astăzi, 29 martie 2013, în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” s-au întâlnit în cadrul unei dezbateri, la Secția pentru copii și tineret, reprezentanți ai mai multor instituții din Vrancea, parteneri ai CPECA și care, într-un fel sau altul oferă servicii sau asistență persoanelor care consumă sau pot consuma droguri. Rolul dezbaterii a fost de promovare a serviciilor oferite de Agenția Națională Antidrog dar și de întărire a cooperării instituționale.

S-a discutat despre necesitatea conștientizării riscului consumului de droguri în rândul adolescenților, tinerilor și adulților, despre creșterea numărului de consumatori sau traficanți de droguri și substanțe noi cu proprietăţi psihoactive și despre soluții concrete. Cine ”este vinovatul”? Doar consumatorul sau și familia, anturajul, mediul social și economic? Ce putem face pentru a diminua consumul și traficul de astfel de substanțe? Este suficientă prevenirea? Ce lipsește pentru a rezolva problema discutată?

Concluzia a fost că, parteneriatul dintre toate instituțiile prezente – CPECA, Penitenciar, Serviciul de Probațiune al Tribunalului Vrancea, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Serviciul de crimă organizată, DGASPC, Biblioteca, Serviciul UPU al Spitalului Județean, Biserica și Inspectoratul Școlar Vrancea, trebuie să funcționeze și reprezentații acestor instituții să fie proactivi și prin serviciile și colaborările oferite să producem efectele dorite în comunitate.

Pentru că BIBLIOTECA PUBLICĂ este parte activă a acestui parteneriat a propus implicarea tuturor într-un mic proiect. La sfârșitul lunii aprilie 10 voluntari ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, elevi de liceu din Focșani vor participa la Cursul Digitales – Altfel de povești și vor învăța să facă povești digitale cu tema ”Dincolo de droguri”. Vom merge împreună la partenerii noștri – Penitenciar, la Tribunal, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, la Spitalul Județean, la Biserică și Școală pentru a strânge mărturii și povești din ambele părți ale ”baricadei”. Ce îi așteaptă pe consumatorii de droguri dincolo de consumul acestora? Spitalul, închisoarea, excluderea… Vom învăța cum povestea ajunge mai bine la suflet dacă ilustrăm textul cu filme, fotografii, sunet, efecte, muzică.

Aceste povești digitale vor ajunge în toate școlile și liceele din județ, ca material didactic sau, prin intermediul internetului, vor ajunge la toți cei interesați să afle ce este înainte și după consumul de droguri. Povești cu personaje reale și cu subiecte ce pot schimba vieți.

GALERIE FOTO:

Blogosfera Vrancea vă invită la Earth Hour – ediția a 2-a : “Ora Pământului 2013 Vrancea”


afis-blogBlogosfera Vrancea invită vrâncenii în ziua de Sâmbătă, 23 martie 2013, între orele 20.30 – 21.30 în Piața Unirii din Focșani pentru a  lua parte la evenimentul “Earth Hour – editia 2 : Ora Pamantului 2013 Vrancea”.  S-a obținut acordul Primăriei Focșani pentru a stinge iluminatul public pe Bd. Unirii din Focșani cât și în Piața Unirii unde are loc evenimentul.

Mai multe informații găsiți pe blogul inimosului vrâncean DAN TROFIN:

http://blogosfera-vrancea.ro/blogosfera-vrancea-va-invita-la-earth-hour-editia-2-ora-pamantului-2013-vrancea/

Magie prin cuvinte și culoare pentru MAMA


 P1140415Astăzi, la Secția pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea, 20 de copii de la Școlile din Urechești, Biliești, Gura-Caliței, Clipicești, Țifești, județul Vrancea au pus în valoare cel mai important personaj din viața lor – MAMA.

A fost a doua întâlnire din cadrul parteneriatului Citind, găsim cuvinte potrivite, încheiat între bibliotecă și școlile participante și a fost un moment special. Elevii, deja prieteni ai bibliotecii din parteneriatele anterioare, coordonați de doamnele profesoare de limba și literatura română Miron Paula, Toader Virginica, Grigorică Violeta, Gian Ramona, Postolache Ramona și  Baboi Veronica au lecturat din propriile creații despre mamă și primăvară, au cântat și s-au bucurat împreună cu bibliotecarele de apariția primului număr al Revistei Magie prin cuvinte și culoare. Revista cuprinde poezii, povestiri și desene create de copii, care pun în valoare cu prospețime și creativitate, dragostea pentru mamă și pentru anotimpul renașterii.

I-au însoțit în plimbarea lor, soarele, emoțiile și dorința de a spune tuturor cât de mult își iubesc mama, în fiecare zi. Pentru toți copii, elevi de clasa a V-a, a VII-a și a VIII-a, a fost o zi minunată și asta se datorează mai ales faptului că, au spus ei – totul s-a întâmplat la biblioteca din Focșani. Unde vor reveni în curând.” – Margareta Tătăruș, coordonator Secția pentru Copii și Tineret

GALERIE FOTO:

Această prezentare necesită JavaScript.

Versuri colorate


Cum poți să-ți cunoști înaintașii? Cum poți să-ți dezvolți creativitatea și să-ți pui în valoare talentul? Simplu. Vii la bibliotecă.

Așa au făcut astăzi, 30 octombrie 2012, aproape 60 de elevi de clasa a V-a, de la Școala ”Duiliu Zamfirescu” din Focșani, ce-i poartă numele scriitorului vrâncean, de 13 ani.

Am vrut să-l aniversăm împreună – ȘCOALA și BIBLIOTECA, pe cel căruia, ambele instituții îi poartă numele – DUILIU ZAMFIRESCU.

Alături de doamnele profesoare de limba și literatura română – Pompilia Bărbosu și Mariana Pavel, elevii claselor a V-a C și E, gălăgioși și plini de creativitate au împletit astăzi, la bibliotecă, literatura cu pictura.

Au aflat amănunte din viața lui Duiliu Zamfirescu, au ascultat poezii, s-au împărțit în echipe și au transpus mesajul poetic în pictură.  Cu talent și migală. Cu neastâmpăr și zbenguială. În acuarelă, culori, creion și cretă colorată.

Unde? La biblioteca ce poartă de 30 de ani, numele marelui scriitor și diplomat de origine vrânceană – Duiliu Zamfirescu. Un omagiu adus acestuia și bucuriei de a învăța. O clipă de poveste în care versurile au prins culoare și au adus bucuria lucrului bine făcut, într-o zi ploioasă de toamnă.

Mai multe detalii despre Duiliu Zamfirescu găsiți pe site-ul Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea: http://www.bjvrancea.ro/restituiri/

GALERIE FOTO:

Această prezentare necesită JavaScript.

Teen@ge – iluzii şi realităţi


Teen@ge – iluzii și realități

În perioada 1 octombrie 2012 – 30 martie 2013, Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea în parteneriat cu Biblioteca Orăşenească Mărăşeşti şi Bibliotecile comunale Bogheşti, Broşteni, Homocea derulează Proiectul „Teen@ge – iluzii şi realităţi”, finanţat de Fundația IREX România, prin intermediul  Concursului “Idei de 15000+lei” din cadrul Programului Biblionet.

Acest proiect se adresează adolescenţilor, cu vârsta între 14 și 18 ani, având ca scop creşterea nivelului de informare cu privire la educaţia sexuală în contextul dezvoltării personale armonioase a adolescenţilor. Obiectivele urmărite sunt:

  • Înţelegerea procesului de dezvoltare a identităţii în adolescenţă
  • Creşterea gradului de informare a adolescenţilor privind educaţia sexuală
  • Îmbunătăţirea relaţiei părinte – adolescent.

Temele care vor fi dezbătute în cadrul workshop-urilor derulate în perioada 15 octombrie 2012 – 30 martie 2013 sunt cele pe care adolescenții le-au identificat, pentru ca acest proiect să contribuie mai bine la dezvoltarea lor personală.

Activitățile care se vor desfășura cu și pentru ei vor răspunde la întrebările cele mai importante de la această vârstă iar filmul documentar și broșura pe care le vom crea împreună până la finalul proiectului vor contribui la îmbunătățirea vieții adolescenților vrânceni.

 Cele mai frecvente întrebări care vor primi răspuns prin participarea adolescenților la acest proiect sunt:

  • Cum își formează identitatea?
  • Care este influenţa pe care o are grupul de apartenenţă asupra dezvoltării personale?
  • Influenţează mass-media modul în care tânărul îşi formează așteptările și imaginea de sine?
  • Cunoașterea anatomiei umane influențează începerea vieţii sexuale?
  • Ce sunt și cum pot fi folosite mijloacele de contracepţie în scopul evitării bolilor cu transmitere sexuală şi a sarcinilor nedorite?
  • Cum pot folosi avantajele şi dezavantajele celor trei stiluri de educaţie în soluționarea conflictelor dintre ei și părinţi?
  • De ce ar trebui părinţii lor să învețe să utilizeze internetul și rețelele sociale?

Partenerii Bibliotecii Județene Vrancea în acest proiect sunt: Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii; Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Vrancea şi doctorul Cătălin Groza, medic primar Medicină Generală, Sexologie, Sănătatea Reproducerii.

Pentru adolescenții interesați se fac înscrieri la sediul Sălii de Lectură a Bibliotecii Județene Vrancea, din str. Maior Gh. Sava, nr. 4 iar informații suplimentare la telefon 0237 / 231161.

 

CLUBURI DE VACANŢĂ GRATUITE: invitaţie la BIBLIOVACANŢA – ediţia a IV-a!


 

Secţia pentru Copii şi Tineret „Oana Diana-Renea” a Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea organizează în perioada 23 iulie – 17 august 2012, Programul BIBLIOVACANŢA, ediţia a IV-a, ce promovează cartea şi educaţia în general, într-un mod atractiv şi într-un mediu propice dezvoltării personale a tinerei generaţii.

Îi aşteptăm pe toţi elevii care doresc să-şi petreacă această vacanţă în mod creativ, să se înscrie la CLUBURILE DE VACANŢĂ GRATUITE, care se vor desfăşura între orele 11.00 – 13.00,  după cum urmează:

LUNI – la CLUBUL DE LECTUvom „călători” cu toţi cei care iubesc poveştile, în lumea basmelor fermecate sau a lecturilor recomandate, uşurând astfel tema de vacanţă a tuturor copiilor, unde vor împleti lectura de plăcere cu cea de studiu, într-un mod interactiv şi atractiv.

MARŢI – CLUBUL DE PICTURĂ va aduce vacanţei mari culoare şi destindere, pentru cei care doresc să exerseze această artă.

MIERCURICLUBUL DE JOC ŞI JOACĂ va oferi relaxare şi distracţie tuturor participanţilor la club, prin jocuri de echipă, modelaj, construcție, şah, remi, scrable etc.

Şi anul acesta ne bucurăm de participarea unor voluntari pasionaţi: astfel, la Clubul de pictură, dl. prof. Octavian Ovidiu Opait îşi va dărui timpul copiilor înscrişi, ce vor exersa elementele de desen şi pictură pe hârtie sau pe şevalet; la Clubul de lectură dna prof. Ionela Andrei  va îndruma paşii copiilor spre lectura realizată în mod interactiv ce va stimula imaginaţia şi creativitatea copiilor; Clubului de joc şi joacă i se vor alătura voluntari din străinătate, veniţi în Vrancea prin Serviciul European de Voluntariat (SEV) și Serviciul Civil de Voluntariat Italian. Împreună cu cei mici vor transforma grădina de vară a  bibliotecii într-un loc al distracţiei prin organizarea unor jocuri educative ce vor antrena  imaginaţia, curiozitatea şi spontaneitatea copiilor.

Vă aşteptăm pentru informaţii suplimentare şi înscrieri la CLUBURILE DE VACANŢĂ, de luni până vineri, între orele 8.30- 16.00, la numărul de telefon 0237 / 626646 sau direct, la sediul Secţiei pentru Copii şi Tineret  „Oana Diana Renea” din Focşani, str. Nicolae Titulescu, nr. 12.

Acest program, intrat în tradiţia bibliotecii şi aflat deja la a IV-a ediţie,  a cunoscut un succes deosebit în anii trecuţi, reuşind ca prin multitudinea şi varietatea cluburilor pe care le-a oferit, să satisfacă nevoia de petrecere a timpului liber, în mod activ,  a tuturor participanţilor. Nu trebuie uitată contribuţia voluntarilor, participanţi sau coordonatori de cluburi, care au desfăşurat activităţile zi de zi, în toţi ani, la programul de vacanță BIBLIOVACANŢA.

Invităm pe toţi cei care, în calitate de voluntari, elevii sau cadre didactice, părinţi sau bunici, doresc să  sprijine  derularea acestui program să se alăture bibliotecarilor în demersul de educare a tinerei generaţii. Elementul de noutate, de anul acesta, fiind implicarea familiei în astfel de activităţi, dedicate celor mici.

În oferta educaţională a bibliotecii, din această vară, este cuprinsă şi Biblioteca de Vacanţă, program aşteptat cu interes de cititorii de toate vârstele, ce se va desfăşura în Grădina Publică, la sfârşitul lunii august şi care va oferi noi surprize. – Director Teodora  Fîntînaru